Gala Anuală A Premiilor”10 DE NOTA 10”: Portret de Premiant – BORNEA ANDREI LAURENȚIU

Gala Anuală a Premiilor ”10 de Nota 10”, ediția a II-a, ce se va desfășura în data de 13 decembrie 2019, la Călărași, are ca și scop promovarea, susținerea  și stimularea excelenței în educația formală și nonformală, pentru dezvoltarea potențialului maxim al adolescenților și tinerilor, pentru o bună adaptare și integrare a acestora într-o societate dinamică, care își schimbă paradigmele foarte rapid.

În Gală sunt premiați tineri extraordinari și determinați să-și facă un viitor, tineri pe care nimic nu îi împiedică însă să își împlinească aspirațiile și visurile, tineri care își doresc să fie performanți și ating excelența. Considerăm că România este reprezentată de copiii frumoși și extraordinari de buni, care au nevoie și cărora trebuie să le acordăm atenție, să-i încurajăm și să îi motivăm să fie performanți și excepționali, pentru că sunt unica noastră soluție spre un viitor mai bun.

Prin intermediul Galei Anuale A Premiilor”10 DE NOTA 10” – ediția a II-a, care se va desfășura sub tema specială ”Excelența premiază Excelența”, se urmărește  evidențierea, încurajarea, promovarea, recompensarea și oferirea respectului binemeritat, tuturor celor care au depus eforturi pentru a obține excelența în domeniul educației, antreprenoriatului, leadership-ului comunitar, politicului și de ce nu, al administrației publice. Dorim să ne arătăm admiraţia şi să oferim respect tuturor celor care au depun eforturi pentru a atinge performanţa, un obiectiv care trebuie încurajat, promovat şi răsplătit.

BORNEA ANDREI LAURENȚIU este unul dintre premianții Galei Anuale A Premiilor”10 DE NOTA 10” – ediția a II-a, dar el a fost și printre laureații primei ediții a Galei, ceea ce demonstrează perseverență, tenacitate și faptul că acești tineri pe care îi onorăm prin acest eveniment au în ADN-ul lor, performanța.

Andrei este elev al Liceului Teoretic ”Mihai Eminescu” din Călărași, clasa a XI, profil matematică informatică, intensiv engleză. Din punctul meu de vedere este unul dintre acei copii de care ar trebui să fim mândri toți, fără excepție. Este un copil cu standarde ridicate în toate domeniile existenței sale, este metodic, ordonat, precis, foarte conștient de valoarea și de potențialul său. Este încrezător în destinul și în parcursul deja creionat prin fapte, în mintea-i strălucită și deosebit de sintetică și analitică totodată… Este creativ, spontan, plin de imaginație, inteligent, articulat și flexibil. Clar, pot  spune fără nici un dubiu că este un copil supradotat, care a confirmat și confirmă an de an prin performanțele obținute la olimpiadele și concursurile de matematică și nu numai. Vorbește cu maturitate și dezinvoltură despre el și pasiunile sale surprinzătoare: matematica, informatica și fizica.

Andrei a muncit și muncește mult, cu pasiune și cu plăcere. Pe plan național este cunoscut și recunoscut drept unul din copiii străluciți ai acestei țări, și drept dovadă stau diplomele, medaliile, obținute încă din 2012. Este un copil care nu participă la olimpiade și concursuri doar din dorința de a-și face remarcat talentul nativ, ci de a avea o evaluare corectă a capacităților sale intelectuale și, a participat la concursuri și olimpiade întotdeauna la o categorie superioară vârstei și clasei sale de studiu.

„Andrei atrage atenţia imediat prin inteligenţa nativă, intuiţia formidabilă, capacitatea de concentrare în situaţii dificile şi mai ales prin tenacitate.

Efortul psihic în situaţii de concentrare maximă nu este vizibil la prima vedere dar rezultatele obţinute sunt remarcabile. Conexiunile pe care le face între ştiinţele realiste sunt rapide şi eficiente.

Situaţiile problemă le tratează prin modele matematice proprii care-i permit scurt circuitări de calcul şi o eficienţă mare la rezolvarea acestora.

Menţinerea unui ritm de pregătire potrivit cu vârsta pe care o are îi va asigura lui Andrei un viitor strălucit în domeniul ştiinţelor exacte.”– Profesor de fizică Iordache Dumitru

Atunci când vorbim de un copil olimpic, despre un ”mic Einstein”, așa cum este Andrei, cuvintele le găsim mai greu. Nu pot cuprinde în cuvinte esența acestui copil extraordinar, din toate punctele de vedere. Da, putem spune că acești copii olimpici sunt diferiţi. Dar, dacă nu ar fi diferiţi probabil nu ar aspira spre excelență și nu ar fi olimpici, pentru că performanţa apare atunci când la talentul competitorilor se adaugă competenţa profesorilor antrenori şi susţinerea totală a familiei… și Andrei a fost norocos din punctul acesta de vedere. Mentor, preparator și cea care i-a insuflat dragostea pentru matematică a fost chiar mama sa, prof. de matematică Bornea Cristina Emilia, din Liceul Teoretic “Mihai Eminescu”. Din clasa a IX-a profesorul care l-a călăuzit în lumea științei exacte a matematicii, este dl Gheorghe Stoianovici. Cu toţii sunt merituoşi și se cuvine să fie lăudaţi şi recompensaţi după strădania și munca lor.

Andrei se ia la întrecere cu sute de colegi din toată țara şi se întoarce acasă cu medalii și premii. Fie că vorbim de matematică, informatică sau fizică, nu a existat să nu fie medaliat și premiat. Iată, pe scurt, o listă a câtorva dintre cele mai importante medalii obţinute de un copil olimpic care reușește să găsească și să trăiască în echilibru.

Rezultate an scolar (2018-2019)

  • MATHEMATICAL DANUBE COMPETITION – SENIORI (oct.2018) – medalie de bronz
  • PREMIUL II – CONCURSUL JUDETEAN “CRISTIAN LICHIARDOPOL”
  • PREMIUL I – OLIMPIADA NATIONALA DE MATEMATICA-faza județeană
  • MEDALIE DE BRONZ – OLIMPIADA NATIONALA DE MATEMATICA – faza națională Deva

Rezultate an școlar (2019-2020)

  • IMEO 2019 (International Mathematical Excellence Olympiad 20-21 septembrie 2019 ) – Premiul II (medalie de argint)

Olimpiade- faza finală

  • Medalie de bronz –Olimpiada Națională de Matematică-faza națională TârguMureș 2016
  • Medalie de bronz-Olimpiada Națională de Informatică-faza națională Bucuresti 2016
  • Medalie de bronz –Olimpiada Națională de Matematică-faza națională București 2015
  • Mențiune și medalie de argint – Olimpiada Națională de Matematică-faza națională Sibiu 2014

Olimpiade –faza județeană

  • 2017-Premiul I- Olimpiada de matematica – calificare la etapa nationala
  • 2017-Premiul I- Olimpiada de informatica – calificare la etapa nationala
  • 2016-Premiul I- Olimpiada de matematica – calificare la etapa nationala
  • 2016-Premiul I- Olimpiada de informatica – calificare la etapa nationala
  • 2016-Premiul I- Olimpiada de fizica – calificare la etapa nationala
  • 2015-Premiul I- Olimpiada de matematica – calificare la etapanationala
  • 2015-Premiul I- Olimpiada de informatica – calificare la etapanationala
  • 2015-Premiul I- Olimpiada de fizica- calificare la etapanationala
  • 2014- Premiul I- Olimpiada de matematica – calificare la etapanationala
  • 2014- Premiul I -Olimpiada de informatica – calificare la etapanationala

Concursuri internaționale

  • Medalie de bronz – Olimpiada de Geometrie a Iranului – august 2017
  • Medalie de argint+ Premiul II- Concursul International de Matematică “Vladimir Andrunachievici” –sectiunea seniori, Chisinau – 7- 9 mai 2017
  • Medalie de bronz – Concursul Internațional « Mathematical Danube Competition »-Juniori- octombrie 2016
  • Medalie de bronz – Concursul Internațional « Mathematical Danube Competition »-Juniori- octombrie 2015

Concursuri naționale, cu participare internațională

  • Premiul II și medalie de argint – Concursul Național, cu participare internațională «  Ion-Barbu – Dan Barbilian » octombrie 2015-cls 7
  • Premiul special « Ion Cheșcă »- Concursul Național, cu participare internațională «  Ion-Barbu – Dan Barbilian » octombrie 2015-cls 7
  • Premiul I și medalie de aur – Concursul Național, cu participare internațională «  Ion-Barbu – Dan Barbilian » octombrie 2014-cls 6
  • Premiul special « Ion Cheșcă »- Concursul Național, cu participare internațională «  Ion-Barbu – Dan Barbilian » octombrie 2014-cls 6

Concursuri naționale

  • Mențiune – Concursul Național de Matematică“LaurențiuPanaitopol » Tulcea- 1 aprilie 2017
  • Mențiune+Medalie de bronz – Concursul« Stelele Matematicii » Ediția a X-a – Secțiunea Juniori –organizat de Liceul Teoretic Internațional de Informatică București și Societatea de Științe Matematice din România  – București 9 decembrie 2016
  • Premiul II– Concursul Național de Matematică « Lumina Math » – noiembrie 2016-cls 8
  • Mențiune – Concursul Național de Matematică“Laurențiu Panaitopol » Tulcea- 2 aprilie 2016
  • Mențiune+Medalie de bronz – Concursul « SteleleMatematicii » Ediția a IX-a – Secțiunea Juniori –organizat de Liceul Teoretic Internațional de Informatică București și Societatea de Științe Matematice din România – București 12 decembrie 2015
  • Premiul II– ConcursulNațional de Matematică « Lumina Math » – noiembrie 2015-cls 7

Liliana Manea

Spread the love
Leave a comment

Send a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *