
Nu există lideri perfecți, însă există lideri foarte buni care știu să-și adapteze stilul de conducere la situații în funcție de particularitățile personalului subordonat sau colaborator.
Complexitatea activității de conducere în sistemul sanitar rezultă din responsabilitatea uriașă pentru viața și bunăstarea pacientului, din caracterul dinamic, uneori surprinzător al evenimentelor, din nevoia acută de a forma și menține echipele la un nivel înalt de responsabilitate și randament.
Faptul că, managerul din sănătate, prin realizarea funcţiilor manageriale, nu poate influenţa în mod direct activitatea proprie medicului, întrucât acesta din urmă se bazează în mod deosebit pe știință şi conştiinţă, ci numai colateral respectiv sub aspect administrativ, nu este de natură a contrazice nevoia unui management în sănătate, ci dimpotrivă, pune în evidenţă particularităţile managementului, marcându-i specificitatea, cu toate consecinţele ce derivă din aceasta, în planul realizării funcţiilor manageriale.
În considerarea acestor particularități am avut un dialog cu managerul Spitalului de Urgență Călărași, Daniela Mihai:
Daniela Mihai este licentiată în finanțe bănci la A.S.E. Bucuresti si doctor în economie, este manager la Spitalul Județean de Urgență Călărași “Doctor Pompei Samarian” .
A fost formator , consilier economic , consilier credite, broker, mediator , expert formare professională trainer, manager de proiect, director in BCR, director comercial la ILDU SRL, director de vânzări la Agrolife, economist – analist la ALDIS SRL, director executiv adjunct la Directia de Dezvoltare si Relatii Externe a Cosiliului Judetean Călărași.

Nelu Bălașa: Care este prioritatea managementului spitalului județean în această perioadă?
Daniela Mihai: Prioritatea Spitalului Județean de Urgență Călărași este oferirea de servicii de îngrijire medicală de calitate,într-un mediu sigur și confortabil astfel încât pacienții să beneficieze de un act medical de calitate.
Prioritatea derivă din însăși misiunea organizației noastre: Să contribuim la ameliorarea calității vietii pacienților de toate vârstele din județul Călărași, prin oferirea de servicii medicale in concordanță cu cele mai avansate cunoștinte și practici medicale și de ingrijire, în conditii de siguranță și cu un grad de satisfacție maxime pentru pacienți, aparținători și angajați.
Nelu Bălașa: Cum comunicați cu pacientul?
Daniela Mihai: Mă preocup personal de feed –back ul de la pacienți și personalul medical pentru îmbunătățirea procedurilor și serviciilor oferite.
Pacientul nu poate fi implicat în fiecare decizie a actului medical. Pentru că, în anumite privințe, pacientul nu are competența necesară să sprijine decizia
Avem însă o abordare care pune accentul pe comunicarea în ambele sensuri, atât dinspre cadrul medical spre pacient, dar și invers, fiindcă dialogul joacă un rol esențial, aducând beneficii tangibile calității și rezultatelor finale ale actului medical. Această implicare a pacientului în diversele decizii necesare în timpul actului medical este un aspect cheie al filozofiei îngrijirilor medicale centrate pe pacient.
Nelu Bălașa: Ce ne spui despre acoperirea cu medici?
Daniela Mihai: Din punct de vedere procedural am făcut toate demersurile necesare pentru angajarea medicilor pe posturile vacante. Ne ocupăm în permanență pentru îmbunătirea imaginii și a performențelor spitalului ca elemente calitative,motivante în atragerea medicilor . Acoperirea cu medicii a posturilor din spital reprezintă un factor esențial pentru creșerea actului medical și creșterea calității îngrijirii,fapt pentru care în acest proces sunt implicați toți medicii.
Nelu Bălașa: Ce rol joacă investițiile în managementul spitalului?
Daniela Mihai: O constantă în managementul Spitalului Județean de Urgență Călărași este realizarea de proiecte și investiții pentru modernizarea Spitalului Județean de Urgență Călărași și crearea condițiilor la standardele anului 2019. Investițiile au cunoscut o creștere importantă,remarcabilă fiind aprobarea unui corp nou de spital.
Investițiile vor continua în Spitalulul Județean de Urgență Călărași,atât pentru aparatură medicală cât și infrastructură.
Consiliul Județean prin departamentele tehnic și dezvoltare au planuri de investiții pe termen lung pentru Spitalului Județean de Urgență Călărași.
Mulțumesc președintelui Consiliului Județean Vasile Iliuță și echipei consiliului județea pentru sprijinul constant acordat echipei de conducere a spitalului.
A consemnat
Nelu Bălașa















