Vasile Stoica: Cu sănătate și credința în Isus vom trece cu bine peste aceste încercări

Vasile Stoica: Cu sănătate și credința în Isus vom trece cu bine peste aceste încercări

COMMENTS

În aceste zile când distanțarea socială este cuvântul la ordinea zilei, sentimentele și empatiile sunt mai puternice ca oricând. Într-unul din momentele de dor după viața socială l-am sunat pe domnul Vasile Stoica, primarul Comunei Dorobanțu.

Dacă vrei să scrii despre Vasile Stoica intri într-o ecuație care are multe variabile. Vasile Stoica cel mai bun fermier, intreprinzător și aducător de bună stare sau Vasile Stoica cel mai bun primar pe care comuna Dorobanțu l-a avut până în prezent.

Vasile Stoica un exemplu de inițiativă,acțiune și implicare in viața satului, fermier, om de afaceri, sponsor, filantrop, voluntar a marcat definitiv destinele comunității.

Pentru modul cum gestionează  comunitatea   din Dorobanțu, pentru faptul că este  un om frumos la suflet, cu o familie frumoasă ,  are  alături oameni  minunati care i-au incredintat votul.

Aceste lucruri fac din Vasile Stoica un om puternic și respectat.

L-am rugat să ne spună gândurile sale în aceste zile marcate de încercări importante pentru viața dar și speranța Învierii , a unui nou început, și pentru că îl știu un om optimist  și plin de speranță, lucruri de care avem cu toții nevoie în aceste zile.

Ce ne- a spus Vasile Stoica?

Vasile Stoica: Comuna noastră, din păcate sau din fereicire, este mai izolată.  Nu avem bolnavi , numai izolați și sperăm să nici nu avem . Avem asigurate toate condițiile cerute de situația de urgență. Traversăm  zile marcate de încercări importante pentru viața   noastră  dar și speranța Învierii și unui nou început .

Pandemia Coronavirus și seceta afectează  profund moralul cetățenilor și viața comunității.  Am luat măsurile din timp,comunicăm permanent cu oamenii îi spijinim în problemele lor  și  deși grave și profunde îngrijorările lor  cetățenii din comuna noastră sunt  optimiști și încrezători,     așa că vom trece cu bine, printrunl dintre cei mai dificili ani  marcat de douî crize majore criza generată de Coronavirus și seceta.

Ne preocupăm   pentru combaterea efectelor secetei. Asociația de fermieri  a făcut demersurile pentru repunerea în funcțiune și sperăm ca după 27 de ani sistemul de irigații din zona noastră să fie pus în funcțiune.

Gândurile primarului Vasile Stoica pentru cetățenii din comuna Dorobanțu:

În noaptea Invierii voi sta acasă cu gândul la comunitatea noastră și vreau ca să fiu un exemplu pentru ca să ne fie mai bine.

As vrea să petrecem Paștele împreună. Deși  stiu că nu e posibil. Voi fi alături  de  voi  cu sufletul   în noaptea sfântă  și  cu lumânări aprinse şi sufletul curat să spunem împreună HRISTOS A ÎNVIAT!

“Abia aştept să ajung lângă voi, cei dragi sufletului meu. Până atunci aveţi grijă de voi şi faceţi curăţenie în casă şi în suflete. Se apropie Marea Sărbătoare a Învierii Domnului. Să o întâmpinăm aşa cum se cuvine!”

A consemnat

Nelu Bălașa

Spread the love
Leave a comment

Send a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *