Neagu Cezar a fost directorul operatorului regional de apă și canalizare Ecoaqua până la forțarea lui să părăsească, în fapt, biroul de către Grama Eduard , Victor Sandu și Nuțu Marcel. Debarcare a avut loc în 20 mai 2020.
Am declarat încă de atunci (de la debarcare) că destabilizarea instituțională a Ecoaqua și încercările de a scoate din joc ADI Ecoaqua pun în pericol semnarea proiectului de 250 milioane de euro, la care am muncit șase ani , din 2014 , împreună cu specialiștii companiei și o firmă de consultanță, angajate prin fonduri europene special pentru pregătirea aplicației și obținerii finanțării.,a declarat Neagu Cezar în exclusivitate pentru Argument.Paragraph
Încă cu mult înainte de trubulențele create de Iliuță Vasile,Grama Edurad,Victor Sandu și Nuțu Marcel , în videoconferință cu toți operatorii regionali de apă din țară, am stabilit, în mod official, cu domnul Marcel Boloș- Ministrul Fondurilor Europene, că semnarea contractului de 250 miloane de euro pentru finanțarea proiectului Ecoaqua Călărași va avea loc pe 28 iulie 2020.
Dacă nu se va semna pe 28 iulie acest contract, Iliuță Vasile,Grama Edurad,Victor Sandu și Nuțu Marcel sunt direct răspunzători. Sunt răspunzători pentru destabilizarea instituțională și pentru că de două luni și jumătate nu au făcut demersurile necesare pentru ca Ecoaqua să fie pregătită pentru semnarea acestui contract.
Înclin să cred că Victor Sandu un director fictiv, numit de un consiliu de administrație fictiv , nu va fi invitat să semneze. Victor Sandu nu are nici o calitate oficială în Ecoaqua, a încheiat Neagu Cezar într-o declarație pentru Argument.
a consemnat,
Nelu Bălașa