Săptămâna șahului a luat sfârșit astăzi, la București, după o luptă foarte strânsă și adrenalină până la ultima mutare. Levon Aronian este marele câștigător al Superbet Rapid & Blitz, cu 20 de puncte acumulate în cele 5 zile ale turneului. Marele maestru armean (37) s-a luptat până în ultimul moment pentru a ajunge în fruntea clasamentului, jucând două runde extra de șah rapid cu Sergey Karjakin, în tie-breakuri.
„Aș vrea să le mulțumesc organizatorilor, dar și celor care au venit să ne urmărească. Au fost zile foarte obositoare, dar timpul a trecut repede și foarte plăcut pentru că am simțit interesul din sală. Mulțumesc familiei și, mai ales, soției mele. Mă bucur că această etapă a avut loc în România, o țară de care sunt foarte atașat, și cu o tradiție a șahului. Sper ca în viitor să mă întâlnesc în turnee cu copiii pe care i-am cunoscut aici, la jocurile demonstrative“, a declarat Aronian când a primit trofeul.
Aronian a plecat acasă cu un cec în valoare de 31,250 de dolari, înmânat de Augusta Dragic, cofondator al Superbet și președintele Consiliului Director al Fundației Superbet.
Aceeași valoare a premiului a ajuns și la ucraineanul Sergey Karjakin (29), cel care a jucat și el în finală tie-breakul de departajare. Karjakin a pornit cu 14 puncte, după 3 zile de șah rapid și una de blitz, și a ajuns, după cele 9 runde disputate azi, la 20. Valoarea totală a premiilor oferite în cadrul competiției este de 150,000 de dolari.
București, pe harta șahului internațional și în 2020
„Suntem mândri că am reușit să aducem acest prestigios turneu aici, să punem România pe harta șahului internațional și ne dorim ca evenimentul să devină o tradiție. Sunt fericită să anunț, în premieră, că vom continua să investim în șah în România, iar în mai 2020 vom da startul turneului Grand Chess Tour la București”, a declarat Augusta Dragic.
„Superbet susține sportul românesc, aceasta este promisiunea noastră. Misiunea noastră se va vedea și prin viitoarele evenimente pe care le vom organiza. Ne dorim să aducem în lumina reflectoarelor mai ales acele sporturi care merită mai multă atenție, așa cum este șahul. Ne-am bucurat să fim parteneri cu Federația Română de Șah și să inaugurăm Superchess Cup, un eveniment local căruia îi prevedem un viitor strălucit”, a declarat Vlad Ardeleanu, Director General Superbet Holding România.
Lupulescu Constantin, regele Superchess Cup 2019
La fel ca în cazul competiției internaționale, și prima ediție Superchess Cup s-a încheiat cu o luptă foarte strânsă. Marele maestru Constantin Lupulescu s-a distanțat de Andrei Istrățescu cu 0,5 puncte, terminând competiția cu 25,5 puncte. Premiile puse în joc la acest turneu sunt de 15,000 de dolari.
„Turneul a fost o experiență extraordinară. Am văzut mulți spectatori și jurnaliști interesați, șahul românesc avea nevoie de așa ceva: să fie în atenția oamenilor. Voi reveni și la anul pentru a-mi apăra titlul”, a declarat Constantin Lupulescu.
Clasamentul final al Superbet Rapid & Blitz 2019 este următorul:
- Aronian Levon – 20 puncte
- Karjakin Sergey – 20 puncte
- Anand Viswanathan – 19,5 puncte
- Le Quang Liem – 19 puncte
- Korobov Anton – 18,5 puncte
- Artemiev Vladislav – 18 puncte
- Giri Anish – 18 puncte
- So Wesley – 16,5 puncte
- Mamedyarov Shakhriyar – 16,5 puncte
- Caruana Fabiano – 14 puncte
Clasamentul final al Superchess Cup 2019 este următorul:
- Lupulescu Constantin – 25,5 puncte
- Istrățescu Andrei – 25 puncte
- Pârligras Mircea-Emilian – 24 puncte
- Deac Bogdan-Daniel – 24 puncte
- Miron Lucian-Costin – 19,5 puncte
- Gavrilescu David – 18 puncte
- David Alexandru-Vasile – 16,5 puncte
- Georgescu Tiberiu-Marian – 12,5 puncte
- Peptan Corina-Isabela – 10 puncte
- Cosma Elena-Luminița – 5 puncte
DESPRE SUPERBET
- Fondat în 2008 de antreprenorul Sacha Dragic.
- Superbet și-a lansat platforma digitală în 2016, iar aplicația mobilă în toamna lui 2018.
- În 2017, compania și-a lansat oficial operațiunile și pe piața din Polonia, unde deține licențe de operare atât în retail, cât și în online.
- Pe lângă operațiunile directe din Polonia, Superbet are și birouri deschise în Austria, Serbia, Croația, Malta și Marea Britanie.
- Superbet este prima și singura companie din industria pariurilor sportive prezentă pe bursa alternativă AeRo, în urma unei emisiuni de obligațiuni în valoare de 9,6 milioane (2017).
- În 2018, la zece ani de la deschiderea primei agenții, Superbet a raportat o cifră de afaceri de 180 de milioane de euro.
- Din mai 2019, Blackstone, unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din lume, cu active sub administrare de peste 500 de miliarde de dolari, a devenit acționar minoritar al grupului Superbet.
- În 2019, Superbet operează o rețea de peste 400 de agenții la nivel național și are peste 3.500 de angajați. Este cel mai mare plătitor de taxe și impozite din industria de profil și printre cei mai mari contribuabili la bugetul național cu cele aproape 57 de milioane de euro plătite în 2018.
- În 2019, strategia asumată a grupului se bazează pe următorii piloni: consolidarea poziției de lider în România, continuarea extinderii regionale, susținerea sportului românesc și implicarea în cât mai multe proiecte de joc responsabil.
Mai multe informații despre evenimentele încheiate astăzi găsiți pe www.superchess.ro, cea mai nouă platformă de șah din România, administrată de Fundația Superbet.