Anamaria Cătălina Radu:”Excelența premiază Excelența” la Gala Anuală a Premiilor ”10 de Nota 10”, ediția a II-a, 2019

La finalul anului 2019, mai exact vineri 13 decembrie, la Călărași, va avea loc cea de-a doua ediție a Galei Anuale a Premiilor ”10 de Nota 10”, eveniment care este dedicat susținerii și încurajării performanţei şcolare. Tema specială ”Excelența premiază Excelența” sub care se va desfășura cea de-a II-a ediție, va reuni personalități și mentori din domeniul culturii, artei și educației, lideri ai comunității, oameni de afaceri şi oameni politici, într-un exercițiu de generozitate menit a încuraja și premia Excelența în educație.

Acest eveniment propune un exercițiu de generozitate pentru copiii normali ai României, un eveniment prosocial și sustenabil, prin care ne dorim să producem scântei de bunătate și sensibilitate ca oamenilor să li se încălzească sufletul și să facă bine, pentru că paradoxal și splendid, să faci bine altuia înseamnă să îți faci ție cel mai mare bine posibil, într-o viață de om: să dai sens și noblețe mersului atât de grăbit pe Pământ.

În cadrul celei  de-a II-a ediții a Galei Anuale a Premiilor ”10 de Nota 10”, ne vor bucura și onora prin prezența domniilor lor, invitați speciali, personalități din domeniile artei, culturii, educației, economiei, administrației și politicii. Oameni remarcabili, de notorietate publică, cu merite deosebite în diversele domenii de activitate, care de-a lungul vieții și al carierelor profesionale au obținut Performanțe și Excelență prin împletirea talentului, tenacității și perseverenței asidue.

Unul dintre invitații speciali care vor înmâna distincțiile tinerilor laureați în Gală este:

Anamaria Cătălina Radu – Busniess Manager la IBM România, face parte din categoria acelor tineri extraordinari și excepționali, care transformă în realitate orice obiectiv își propune, iar Performanța și Excelența sunt sinonime cu numele său.

Anamaria este din Călărași, un fost absolvent al Colegiului Național ”Barbu Știrbei”, care a promovat examenul de bacalaureat cu 10 și a primit din partea MEN, Diploma de Excelență în Educație.

A urmat Academia de Studii Economice din București, este licențiată în Marketing și are master în Mmanagementul Marketingului obținut tot la ASE. A urmat și absolvit cursul postuniversitar de abilitare psihopedagogică și metodică Nivelul I, Cursul postuniversitar de abilitare psihopedagogică și metodică Nivelul II, Leadership Institute’s – International Leadership School,

Este demn de remarcat și menționat faptul că în 2016 Anamaria a urmat Scoala Doctorală de Marketing, și-a susținut Teza de Doctorat obținând distincția supremă ”Summa Cum Laude”.

De asemenea, Anamaria Radu are peste 50 de articole în domeniul marketingului și managementului scrise și publicate atât pe plan național cât și internațional.

Între 2014 și 2019 a fost cadru didactic asociat doctorand la Academia de Studii Economice București, unde a susținut seminarii de predare precum: Sisteme de informații de marketing, marketing informatic și marketing turistic. A făcut prezentări, cercetare cantitativă și studii de caz pentru studenți, a evaluat studenți și fost coordonator de prezentări și training-uri.

Anamaria a înființat și a fost președintele între 2015-2019 a Asociației Marketing a Studenților din România (AMA România), a coordonat ca manager de proiect, două proiecte finanțate din fonduri europene.

Are o minte orientată spre afaceri, o pasiune pentru tehnologie și cunoștințe pentru a gestiona cu succes conturi în valoare de peste 1 milion de dolari pe an.

În cei peste 10 ani de experiență combinată în marketing și management, a învățat că este un jucător de echipă, un profesor dedicat să îi ajute pe ceilalți să se perfecționeze profesional. Abilitățile sale excepționale de comunicare, de organizare și de gestionare a timpului, precum și de caracterul său prietenos și dinamic aduce plus valoare echipei din care face parte.

Ca Busniess Manager la IBM România, acționează ca un punct de contact unic pentru sponsorii MSC (Marketing Services Center – IBM), cu responsabilitatea generală față de proiectele alocate, care include administrarea de contracte și informații financiare. Adună proactiv și constant feedback-ul calitativ și cantitativ de la peste 80 de clienți europeni pentru a descoperi oportunități, a trata punctele slabe și amenințările, la evaluarea generală a gradului de satisfacție prin Medallia.

Gestionează bugete de peste 300000 USD pe trimestru de la peste 40 de clienți europeni, manipulând contracte lunare, organizarea de prezentări cu echipe multinaționale și întâlniri săptămânale specifice (elaborarea calendarului, bugetelor și a activelor specifice IBM în funcție de campanii de marketing specifice).

Și, nu în cele din urmă, Ana participă ca voluntar la peste 5 proiecte sociale în IBM România, pentru a spori comunicarea internă între angajați. De 3 ani organizează și susține campanii pentru copii cu situații materiale precare, distribuind cadouri în zonele defavorizate.

  • Premiul Gaudeamus acordat de AJTR (Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România)
  • Marele premiu ,,Constantin Florescu” – Olimpiada Națională a Economiștilor în formare – ONEF
  • Certificate of Graduation – The Leadership Institute
  • Premiul I acordat de Academia de Studii Economice din Bucureşti în cadrul Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice
  • Mențiune acordată de Academia de Studii Economice din Bucureşti în cadrul Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice
  • Bursă de excelență pentru cercetarea stiințifică -Academia de Studii Economice din București
  • Premiul Special acordat de Facultatea de Marketing în cadrul Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice
  • Diplomă de participare în cadrul Sesiunii de Comunicări Stiințifice din cadrul Facultății de Comerț
  • Premiul I acordat de JTI în cadrul Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice
  • Premiul I acordat de Academia de Studii Economice din Bucureşti în cadrul Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice
  • Premiul I acordat de JTI în cadrul Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice
  • Premiul I acordat de JTI în cadrul Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice
  • Diplomă de participare în cadrul Sesiunii de Comunicări Stiințifice – Facultatea de Economie
  • Diplomă de merit oferită de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pentru promovarea claselor IX-XII cu media 10 si obținerea mediei 10 la Bacalaureat

Mulțumim pentru că susțineți și încurajați Performanţa şi Excelența în Educație!

Liliana Manea

Despre Gala Anuală a Premiilor ”10 de Nota 10”

Gala Anuală a Premiilor ”10 de Nota 10” are ca și scop promovarea, susținerea  și stimularea excelenței în educația formală și nonformală, pentru dezvoltarea potențialului maxim al adolescenților și tinerilor, pentru o bună adaptare și integrare a acestora într-o societate dinamică, care își schimbă paradigmele foarte rapid.

De-a lungul activității am cunoscut în școli mulți tineri extraordinari și determinați să-și facă un viitor. De multe ori condițiile de studiu și situația financiară a familiilor din care provin îi împiedică însă să își împlinească aspirațiile și visurile în domeniul pentru care au înclinație. Ne-am dorit să schimbăm această situație în comunitățile în care activăm și să-i încurajăm pe tineri să fie performanți și excepționali, ca unică soluție spre un viitor mai bun.

În domeniul intervenției sociale, al investiției comunitare, încercăm să facilităm coeziunea dintre diferiți factori din societate, astfel încât împreună să rezolvăm o problemă. Ne asumăm rolul de facilitatori, dezvoltând câteva arii de acțiune: educația, arta și cultura, promovarea și susținerea implicării sociale; pentru că Niciodată nu vom putea să dezvoltăm un proiect serios fiind singuri, fără parteneri la toate nivelurile. Dar, dincolo de o susținere financiară, lucrul cel mai important este o gândire comună și asumarea responsabilităților de mentor și exemplu pozitiv în efortul pentru obținerea Performanței și Excelenței, indiferent de domeniul în care activezi.

Când am început acest proiect Gala Anuală a Premiilor ”10 de Nota 10”, am plecat de la cea mai simplă întrebare posibilă: Copiii normali oare nu sunt buni pentru noi, pentru a-i promova și recompensa, pentru presă, sau de afişat pe reţelele de socializare? Ei oare nu merită un cadou pentru că au încăpăţânarea să meargă la şcoală şi să înveţe nu bine, ci foarte bine să fie copii eminenţi, să obţină rezultate extraordinare la olimpiade și concursuri, să-şi reprezinte cu onoare şcoala, părinţii, profesorii și comunitatea în care trăiesc, câştigând competiţie după competiţie?

De aceea, Gala Anuală a Premiilor ”10 de Nota 10” a luat naștere din dorința de a sprijini copiii și tinerii excepționali ai județului Călărași, pentru a promova, susține și stimula excelența în educația formală și non formală, pentru dezvoltarea potențialului maxim al adolescenților și tinerilor, pentru o bună adaptare și integrare a acestora într-o societate dinamică, care își schimbă paradigmele foarte rapid.

Pentru ca tinerii extraordinari și determinați să-și facă un viitor strălucit, ne-am propus să-i încurajăm să fie performanți și excepționali, ca unică soluție spre un viitor mai bun. România este reprezentată de copiii frumoși și buni, care au nevoie din partea noastră de atenție, de recunoaștere și de încurajare, independent de faptul că provin din familii cu probleme sau cu bunăstare financiară.

Evenimentul este organizat de Centrul Regional de Resurse Umane pentru Promovarea și Dezvoltarea Economiei Sociale Sud Muntenia (CRRUPDES Sud Muntenia) în parteneriat cu Liceul Teoretic Mihai Eminescu, Colegiul Național Barbu Știrbei, Primăria Municipiului Călărași, Università degli Studi di Roma “Tor Vergata”, IMAC-Gruppo Ancona, Școala de Valori, LA.C.E – Law Communication Enterprise Italy, 3 EMME, Low Power Smart City, Inforsec, Rivers Lounge, Zeno birotica&papetarie, Editura Dharana.

Partenerii media ai Galei Anuale a Premiilor ”10 de Nota 10” sunt: Kiss FM, Magic FM, Voces Campi,  Infomuntenia, Călărași Press, Antena3 Călărași, Observator de Călărași.

Spread the love
Leave a comment

Send a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *