Vineri, 8 octombrie, la invitația președinției ungare a Grupului V4+4, am participat la Summitul miniștrilor agriculturii din grupul Vișegrad – Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Croația, Slovenia și România, desfășurat…
Tag: agricultura
Marius Micu secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale-Forma finală a draftului planului naţional strategic va fi elaborată până la finalul anului
Forma finală a draftului planului naţional strategic va fi elaborată până la finalul anului, pentru realizarea acestuia fiind necesare regulamente pe care trebuie să le realizeze Uniunea Europeană, a susţinut,…
ANUNT PRIVIND PRELUNGIREA SESIUNII NR.1 DE DEPUNERE A CERERILOR DE FINANTARE
MĂSURA 1.1 – „Dezvoltarea unităților din domeniul pescuitului și acvaculturii, ca agenți economici viabili, prin creșterea productivității, diversificarea activităților și valorificarea resurselor locale” MĂSURA 1.2. – „Dezvoltarea infrastructurii specifice sectoarelor…
PSD Călărași: Comunicat de presă
Luni, 25 martie, am primit în județul nostru vizita ministrului Agriculturii, domnul Petre Daea. Așa cum ne-a obișnuit domnia sa în desele vizite pe care le face în Călărași, unul…

