Perioada analizată, în special cea de la sfârșitul acesteia, nu a fost una de bun augur pentru leu, care s-a depreciat față de principalele valute, pe fondul retragerilor de capital din piețele…
Category: Uncategorized
”7ZILE7ARTE” – Proiect de educație prin artă
Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, înstituție subordonată Consiliului Județean Călărași, desfășoară în perioada 30 septembrie – 6 octombrie 2019, proiectul de educație prin artă ”7ZILE7ARTE”, motto-ul ales pentru…
Guvernul României printre inițiatorii unui Hub Global pentru dezvoltare durabilă
În contextul celei de-a 74-a Adunări Generale a ONU, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), împreună cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), a organizat, la New York, un…
Euro testează din nou trecerea peste 4,75 lei
Revenirea pe apreciere a monedei americane a avut darul de a pune presiune pe monedele de la marginea zonei euro. Cursul euro a crescut de la 4,7439 la 4,7460 lei, într-o…