Construim 44 de unități locative în noul bloc ANL din zona parcului Năvodari. Sunt atent atât la execuția acestor lucrări, cât și la punctajele celor care au depus dosare pentru…
Category: Uncategorized
Marius Dulce-Vreau ca toate lucrările din municipiu să se desfășoare într-un ritm cât mai bun spre punctul final al obiectivelor de investiții.
Vreau ca toate lucrările din municipiu să se desfășoare într-un ritm cât mai bun spre punctul final al obiectivelor de investiții. Am ajuns pe strada Macului unde cetățenii m-au solicitat.Vă…
Pierdut Carnet de note + legitimatie de student pe numele Samulescu Silviu Sebastian
Pierdut Carnet de note + legitimatie de student pe numele Samulescu Silviu Sebastian Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria şi Managementul Afacerilor Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Investiție în Educație: Un nou început pentru elevii din Dragoș Vodă/ inaugurarea noilor clădiri ale școlii gimnaziale
oi 8 mai 2024, comunitatea din Dragoș Vodă a sărbătorit un moment deosebit, o nouă etapă în dezvoltarea educației locale, odată cu inaugurarea noilor clădiri ale școlii gimnaziale. Echipa Consiliului…


