
Marți,21 mai 2019 , Marius Cojocaru-Primarul Comunei Cuza-Vodă s-a aflat în mijlocul comunității la Sărbătoarea hramului hramul Bisericii Sfinții Constantin și Elena din satul Călărașii Vechi.Au participat și Viorel Buzoianu-Viceprimar,consilieri locali.
Biserica Ortodoxă îi cinsteşte azi, 21 mai, pe Sfinţii Împăraţi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena. Printre aşezămintele bisericești ocrotite de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena se află şi Biserica din satul Călărași-Vechi.

În această zi, prin rugăciunile făcute, prin Acatistul Sfinţilor Rafail, Nicolae şi Irina, prin psalmii pe care i-au cântat, prin pomelnicul din psaltire, prin rugăciunea către Maica Domnului şi prin pomenirea Sfinţilor noştri ocrotitori preoții i-au ajutat puţin, cu smerite puteri, pe enoriași,să înainteze pe scara de urcare spre Împărăţia lui Dumnezeu. Aveţi nădejde că Dumnezeu ne ajută, ne binecuvintează, ne iubeşte, şi ne ajută pe fiecare dintre noi.

HRISTOS A INVIAT !
Hristos a Înviat, vă spun , cu bucurie , tuturor celor prezenţi astăzi la Hramul bisericii noastre, înger ocrotitor al comunităţii drept-măritoare.
Şi anul acesta , Sfinţi Împărați Constantin şi maica sa Elena, al cărui hram îl cinstim astăzi , prin bunătatea lor au reuşit să reunească în sânul biserici noastre, o parte însemnată a fiilor satului. Nu pot decât să-I mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a fost îngăduit să mai trăiesc un hram împreună cu fiii mei duhovniceşti ….
Hramul Bisericii este modelul viu de urmat în pelerinajul nostru pământesc prin viaţa harică a sfintelor taine, prin care creştem în Hristos.

Când credinciosul exclamă: Mă duc la hram!, semnificativ mărturiseşte – mă duc să mă unesc cu viaţa de har a hramului, a sfântului comemorat, să mă sfinţesc şi să fiu fericit!
Acest lucru vă doresc , tuturor celor prezenţi – să fiţi fericiţi !

Să îi cerem lui Dumnezeu, în această zi sfânta să reînnoiască în noi harul său. Astfel poate vom reusi si noi sa gasim forta necesara de a recunoaste misiunea Bisericii prin fidelitatea noastră zilnică; să alinăm suferințele celor din jur prin angajamentul nostru de caritate; să îngrijim rănile altora cu o iubire frățească; să dăm gust vieții de zi cu zi având la bază rugăciunea si mărturisirea credinței noastre.
Aş dori să mulţumesc domnului Primar şi domnilor consilieri din cadrul primăriei, care ne sunt mereu alături .

După cum vedeţi, biserica a căpătat un aspect nou , ..datorită fondurilor alocate pentru reparaţia capital a acoperişului bisericii în valoare totală de 236031ron , fiind alocaţi banii pentru ultima tranşe de plată , deci AVEM ACOPERIS
Multumesc domnilor Stănescu Mihai , constuctorii de la S.C Construct Nevada S.R.L. sat Borcea , com Borcea, jud. Calarasi , pentru efectuarea lucrării.
Mulţumesc domnului Teodor Gheorghe şi Petrişor Cornaciu pentru mâncarea oferită anul acesta, comunităţi noastre , din ce în ce mai mică.
Mulţumim tuturor ostenitorilor mici şi mari ai parohiei noastre care au ajutat fiecare cu ce-a putut, dar s-au alăturat bucuriei lui Hristos.
Preot Comănescu Vasile de la Parohia Călărașii-Vechi
Agapa frăţească a avut loc în curtea bisericii, pregătită cu tot dragul de harnicile noastre enoriaşe.
Slujba a fost oficiată de Preotul Comănescu Vasile de la Parohia Calarasii-Vechi si Părintele Caracas Dumitru de la Parohia Cunesti.
a consemnat
Nelu Bălașa







